Fiecare poate proteja și salva o viață !
În lume, sute de oameni mor sau suferă anual pentru că în situații de urgență n-au beneficiat sau nu le-a fost acordată în timp util asistența corespunzătoare.
S-ar putea obține îmbunătățiri semnificative dacă mai multe persoane ar avea cunoștințe în acordarea primului ajutor.
În situațiile de urgență, scopul răspunsului imediat este de a micșora impactul asupra stării de sănătate, de a ajuta și stabiliza victima, până când ajutorul profesional devine disponibil. Primul ajutor ține de informație, pregătire și acțiuni.
Persoana care acordă primul ajutor aduce căldura umană care ajută la promovarea unei societăți mai tolerante.
Persoanele care acordă prim ajutor oferă un model de societate, care trece dincolo de frontiere, unde regula este ajutorul reciproc, unde oamenii care suferă sunt ajutați indiferent de sex, naționalitate, religie sau apartenență etnică, pur și simplu pentru că demnitatea umană ar trebui să fie respectată.
Primul ajutor promovează simțul solidarității, generozității și al altruismului care există în fiecare dintre noi și dă o nouă dimensiune spiritului de comunitate.
Proiectul a fost inițiat în 2016.