
INFORMAȚII
Stimați colegi,
Ne face plăcere să vă invităm la “Simpozionul de medicină de urgență și terapie intensivă pediatrică – ediția 5”, care va avea loc în perioada 27 – 29 Noiembrie 2025, la Grand Hotel Napoca, în Cluj-Napoca.
Misiunea Asociației de Studiu Interdisciplinar in Domeniul Medicinei de Urgență – ASIDU este de a promova o stare de spirit, o atitudine orientată spre acțiune și un set de practici care urmăresc să prevină, să pregătească și să ofere un răspuns la situațiile de urgență.
Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a ne fi alături și la această ediție care promite să aibă un conținut științific cel puțin la fel de captivant ca și în anii precedenți.
Cu considerație,
Echipa ASIDU
Președinți Simpozion

- Medic Primar – Medicină de urgență
- Șef al Disciplinei Universitare de Medicină de Urgență în cadrul Departamentului nr. 6 Chirurgie al UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca.
- Pe parcursul său profesional, d-na Conferențiar Universitar dr. Adela Golea și-a dezvoltat și numeroase competențe interdisciplinare utile pentru creșterea calității asistenței medicale în urgență, implementării trainingului adecvat și a cercetării în domeniu, dintre care managementil sanitar, managementul de proiect, ecografie generală, ecocardiografie, auditor clinic, managementul calității.
- Activitatea profesională din Unitatea de Primiri Urgențe se împletește zilnic cu cea educațională și de cercetare clinică asociată cu management academic și sanitar. Principiul primordial este de a dezvolta interdisciplinar activitățile în specialitate, colaborând la publicarea a 4 cărți, fiind coordonator la traducerea a 2 cărți pentru rezidenți, autor/coautor la 27 de capitole în volume colective și 18 capitole în cursuri pentru studenți, 45 de articole dintre care 32 ISI, participant/coordonator științific/director de proiect/cercetător în 17 granturi prin competiție; crearea de materiale didactice de tip 3 programe elerning și 3 compact discuri educaționale; organizator de manifestări științifice naționale, cursuri și workshopuri.
- Promovează specialitatea la nivel internațional prin participarea activă la activitățile Societății Europene de Medicină de Urgență (EUSEM) și Federației Europene pentru Ultrasonografie în Medicină și Biologie (EFSUMB).

- Medic primar – Medicină de urgență
- 25 ani de experiență în specialitatea medicina de urgență, competențe în ecografie generală și managementul serviciilor de sănătate. În prezent. își desfășoară activitatea în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj Napoca unde asociază latura profesională cu cea de îndrumător de rezidenți în medicină de urgență.
- Formator în domeniul urgențelor medico-chirurgicale și instructor al ERC-European Resuscitation Council pentru cursurile European Pediatric Life Support-EPALS, Advanced Life Support-ALS, European Trauma Course-ETC și Generic Instructor Course-GIC. Este în prezent Directorul Național al cursului EPALS.
- Organizator al cursurilor de resuscitare desfășurate sub egida Consiliului European de Resuscitare și resprezentant al Consiliului Național de Resuscitare în Centrul Cluj- Napoca. Primul curs EPALS și primul curs GIC din România a fost organizate la Cluj Napoca.
- Președinte al Asociației de Studiu Interdisciplinar în Domeniul Medicinei de urgență –ASIDU, organizație care de la înființarea sa în anul 2014, a adunat împreună medici și asistenți medicali cu scopul comun de a sprijini formarea profesională a personalului medical și publicului larg și de a contribui la creșterea performanței și calității în domeniul asistenței medicale de urgență.
- Este organizator al Simpozionului de Medicină de Urgență și Terapie Intensivă Pediatrică începând cu prima ediție care a avut loc în 2017.
- Membru ERC, EUSEM, ESPNIC.

