European Pediatric Life Support (EPALS) a fost conceput pentru profesioniștii din domeniul sănătății care pot fi implicați, ca membru sau lider de echipă, în resuscitarea unui copil, sugar sau nou-născut, în spital sau în afara spitalului.
Cursul EPALS își propune să ofere cunoștințele și abilitățile necesare pentru evaluarea și tratamentul copilului grav bolnav (critic) în prima oră și pentru a preveni instalarea stopului cardiac. Pe parcursul orelor de curs se pune accentul pe munca în echipă, managementul echipei și abilitățile non-tehnice.
Cursul durează 2 zile și include următoarele teme:
- Recunoașterea copilului grav bolnav (critic)
- Cunoștințe și abilități necesare în evaluarea și tratamentul obstrucției de căi aeriene, insuficienței respiratorii și circulatorii
- Abordul intraosos
- Managementul șocului
- Instruire pe bază de scenarii clinice în managementul pacientului critic pediatric
- Suportul vital de bază
- Tratamentul obstrucției prin corp străin a căii aeriene
- Suprtul vital neonatal
- Algoritmii de suport vital avansat
- Ritmuri defibrilabile și non-defibrilabile; defibrilarea
- Instruire pe bază de scenarii clinice în managementul iminenței de stop cardiac, traumei severe și în circumstanțe speciale; cu accent pe competențele non-tehnice și abordarea în echipă
- Îngrijirea post-resuscitare și etica resuscitării.
Pentru informatii suplimentare despre cursul EPALS accesați www.erc.edu
Pentru cursul EPALS din 18-19 februarie 2019 locurile sunt ocupate, numărul acestora fiind limitat la 18.
Pentru informații despre cursurile viitoare, vă rugăm să trimiteți mesaj la contact@asidu.ro
Mulţumim în mod deosebit pentru sprijinul oferit în realizarea cursului tuturor companiilor farmaceutice care au înţeles menirea noastră şi au răspuns invitaţiei.